Damian Ouatu, 16 ani, Colegiul Național Petru Rareș, Piatra-Neamț

1.De ce te-ai înscris în Orașul Polifonic?

Sunt pasionat de muzică, de artă în general, și în Piatra sunt destul de puține proiecte în zona asta. Îmi place să particip în proiecte de orice fel, dar acesta mi-a atras în special atenția prin ateliere artistice promise.

2.Ce anume te-a amuzat la cercetarea de teren când ai făcut field recording sau te-a deranjat?

A fost amuzant să văd oamenii vulnerabili când le luam interviuri, defensivi și reținuți, ca mai apoi să nu ne mai lase să plecăm ca să stăm de vorbă cu ei. A fost interesant să văd cum poate la început suntem sceptici cu privire la platformele prin care ne putem exprima și cum ajungem să spunem atâtea lucruri după ce le acceptăm; asta am văzut în oameni. Partea cu defensivitatea a fost și o parte deranjantă, oamenii credeau că suntem de la primărie sau de la ziar și nu voiau să vorbească cu noi. Erau speriați că orice ar spune, noi o să facem ceva să-i punem într-o lumina proastă.

3.Cum ai descrie Piatra Neamț acum bazându-te pe ce ai auzit atât pe teren, cât și la flashmob?

Timid. Piatra Neamț e un oraș timid, care vrea să spună ceva, dar îi e frică să nu deranjeze, așa că preferă să vorbească despre probleme sale doar la cafea, în parc, oriunde altundeva decât unde trebuie. În rest Piatra Neamț e interesant, pasionat de muzică, teatru, poezie; despre astea mai vorbește din când în când, poate nu chiar atât de des cât ar trebui.

4. Unde ți-a fost cel mai greu în proiect?

Cea mai grea parte a proiectului a fost trezitul de la ora 9. Și cred că e un lucru bun, îmi arată că dacă cea mai mare problemă avută a fost trezitul de dimineață, restul proiectului a fost ușor și plăcut!

5.Ce ți-a plăcut cel mai mult în proiect?

Oamenii. O parte îi cunoșteam, o parte i-am cunoscut acum. De la traineri până la colegii din proiect, am cunoscut oameni amuzanți, cu povești interesante, cu pasiuni comune de la care chiar cred că am învățat ceva.

6.Ce te-a uimit?

M-a uimit că am reușit, pentru 99% din timp, să fiu concentrat. În general îmi e greu să mă concentrez și trebuie să depun un efort, dar acum am reușit să fiu prins de tot ce se întâmplă în fața mea.

7.Ce credeai că va fi Orașul Polifonic și ce a ieșit?

Orașul Polifonic a fost exact ce credeam că o să fie, o platformă pentru a spune ce am de spus, un loc în care să învăț, și să cunosc oameni.

Theodor Petrea, 17 ani, Liceul de Arte Victor Brauner, Piatra-Neamț

M-am înscris în cadrul acestui proiect datorită dorinței mele nestăvilite de a cunoaște lumea muzicală, am fost și voi fi totdeauna pasionat de muzică, în special cea polifonică. Pentru mine acest proiect a fost o experiență plăcută în care am învățat lucruri noi și am căpătat încrederea necesară pentru a începe propriile mele proiecte muzicale, mai ales în zone producției.

Pe lângă exercițiile matinale exersate daily (care în ciuda faptului că la început fuseseră enervante, au ajuns să fie destul de distractive), am învățat să cânt într-un grup și, mai mult, să colaborez eficient cu colegii mei. În urma înregistrărilor am rămas surprins de opiniile localnicilor, majoritatea negative. În schimb,înregistratul sunetelor ambientale a fost grozav.

Toată lumea din jurul meu se amplifica sonor, ducând la o conștientizare mai mare împrejurimilor mele. De atunci, am rămas cu un tic foarte plăcut, și anume să ascult atent în jurul meu lumea din care fac parte. E plăcut, chiar foarte plăcut.

În opinia mea, Piatra Neamț nu este atât de părăsit, atât de anost pe cât o spun interview-urile. În ciuda faptului că este un oraș cu o populație predominantă de vârstnici, liniștea orașului nu este un lucru negativ, mai ales când fac comparație cu marile metropole ale lumii contemporane. Uneori este deranjant că nu se organizează mai multe evenimente culturale sau faptul că nu se creează mai multe oportunități pentru populația tânără, care (după cum am observat în proiectul la care am participat) are inițiativă și este chiar foarte receptivă la lucrurile noi, insolite.

Cel mai greu pentru mine în proiect a fost să mă adaptez programului. A fost un program intensiv în care pauzele păreau foarte scurte, la fel și timpul în care lucram. Mi-a trebuit destulă determinare să mă mențin. Chiar și așa, mi-a plăcut cel mai mult faptul că am lucrat constructiv în echipă și că fiecare a contribuit în felul lui la rezultatul final. M-am înțeles foarte bine cu colegii mei. În final, proiectul a ieșit mult mai fain decât mă așteptam, dar și munca a fost pe măsură.

Mi-a plăcut foarte mult creativitatea trainerilor. Am putut exersa tehnici vocale cât și creativitate mea compozițională pornind de la anumite exemple muzicale. La acestea se adaugă și jocurile inovative în care am scris despre opiniile noastre, am făcut exerciții, etc. Acest proiect m-a învățat să socializez mai ușor.

Nu aveam nicio așteptare de la Orașul Polifonic, dar mai mult ca sigur am rămas impresionat de experiență.

Karina Asavei, 16 ani, Colegiul Național Calistrat Hogaș, Piatra-Neamț

Ziua 1: A fost o zi plină. Azi am cunoscut oameni faini, cu care am făcut schimb vibe-uri bune. La început, mi s-au părut unele activități ciudate. Acum, am plecat mai odihnită decât am venit :)

Ziua 2: Astăzi am fost cu Alina pe teren. Am înregistrat sunete și am învățat ce sunt ambianțele. Sunt puțin obosită, pentru ca mi-am antrenat social skill urile la maximum. Ziua asta m-a învățat ce diferite pot fi perspectivele oamenilor asupra orașului.

Ziua 3: Uitasem ce fain e să faci armonii. Recunosc, trecuse ceva timp de când n-am mai cântat pe voci. Am dat un adevărat refresh la sincronizare și la ritmică. Good vibes azi cu Otilia :)

Ziua 4: Acum că am petrecut ceva timp cu fiecare trainer la workshopuri, venise și timpul să ne apucăm de scris piesa. Nu stiu cum,însă am reușit să găsim un ritm potrivit pentru Dărmănești care să sune bine și cu restul sunetelor pentru Centru, Mărăței și Precista. Ciprian e un adevărat geniu!

Ziua 5: Azi vremea nu a fost tocmai însorită, dar atmosfera creată printre noi cu siguranță a fost soarele de azi. Încet, încet piesa prinde contur și sunt foarte hyped up să aud produsul final. Urmează versurile!

Ziua 6: Facem progrese. Simt că lucrurile devin puțin stresante, dar avem refrenul. Și ce refren... chiar cred ca piesa asta o sa reflecte Piatra-Neamțul.

Ziua 7: Ziua de azi a fost plină de stres, nervi și presiune. Am simțit cu toții că suntem în criză de timp, dar după pauza de prânz ne-am revenit și am continuat treaba. Am terminat piesa! Sună genial! Waiting for tomorrow's events!

Ziua 8: Ce satisfăcător e atunci când toate lucrurile încep să se lege. Performance ul chiar prinde contur. Azi am avut repetiții și la gară, în aer liber. Ne-am ales și cu primul nostru fan! #Biscuit (fanul e câinele din poza atașată)

Ziua 9: Ce mai zi! Azi am avut două dintre cele trei performance-uri. A fost interesant să aud păreri despre oraș la discuțiile de la final. Am ascultat opinii de la oameni fără locuințe, care-și câștigă existența lucrând ce se poate la piață, până la ziariști ai orașului. Sper că și publicul s-a bucurat de moment la fel cum ne-am bucurat și noi. A da, era să luăm amendă în gara.

Mulțumim că ai rezolvat ca de fiecare dată, Jo! :) (context, un domn de la gară a chemat jandarmeria că facem gălăgie, iar Jo le-a explicat jandarmilor despre ce-i vorba și oamenii au fost într-atât de drăguți încât au stat și ascultat repetiția, zicând că-i tare frumos ce facem pentru Piatra)

Ziua 10: E ultima zi de proiect... Nici nu știu cum a trecut timpul așa repede. Cert e că am cunoscut oameni foarte faini și extrem de talentați. Recunosc, inițial nu-mi făcusem așteptări foarte mari, tocmai pentru a evita o posibilă dezamăgire, însă, așteptările mele au fost cu mult depășite. O să-mi fie dor de colegi și de traineri. La bucur că am avut ocazia să iau parte la acest proiect și să leg prietenii de valoare. #orasulpolifonic

Ioana-Roxana Bobric, 19 ani, Colegiul Național Calistrat Hogaș, Piatra-Neamț

Am decis să mă înscriu la Orașul Polifonic din niște considerente banale: nu mai trimisesem de ceva timp o aplicație și am vrut să văd dacă sunt în stare să compun una bună. Sunt într-o perioadă de căutări, de clarificări, încercări, iar proiectul părea unul interesant.

Cu toate că erau furnizate detalii despre el, nu pot spune că-mi era super clar ce avea să se întâmple și nu aveam vreo referință. Și cred că m-am înscris și pentru a căuta o direcție, un sens. Iar faptul că se raporta la orașul Piatra Neamț mă făcea să nu mă mai simt atât de pierdută în spațiu, ceva aveam să știu, măcar niște cunoștințe acumulate pe cale empirică despre oraș aveam la dispoziție. Doar e orașul meu! (Înainte să plec din el cred că pot afirma asta la despărțire.)

1.Ce anume te-a amuzat la cercetarea de teren când ai făcut field recording sau te-a deranjat?

Activitatea de pe teren a fost o noutate, cu siguranță. Cercetarea mea de teren a fost marcată de tonul pesimist al interviurilor luate în piață. Nu aveam așteptări, dar tot am fost surprinsă pe măsură ce observam că cei prezenți acolo împărtășeau părerile. Piața mi se părea dinainte un loc în care se află mulți oameni împovărați de încercări, deci cred că tonul interviurilor de aici a fost dat.

Specificul pieței a fost apăsător pentru mine, brusc mi se părea că am în minte o imagine idealizată a orașului, dar la plecare, într-un moment de luciditate, mi-am propus să nu las alterată imaginea din capul meu. Alina Manolache (trainer) a fost un ghid în ale cercetării pe teren și ne-a ajutat să nu ne încărcăm negativ, să nu o luăm personal. Orașul din mintea mea co-exista cu cel din interviurile de la piață, era privit doar din alte perspective. Relaxant a fost la înregistrarea ambianțelor din spatele blocurilor, departe de trafic, unde erau păsări. Să te oprești și să asculți niște păsări parcă nu fusese niciodată mai captivant!

2.Cum ai descrie Piatra Neamț acum bazându-te pe ce ai auzit atât pe teren, cât și la flashmob?

După tonul pesimist al interviurilor pe care le-am luat, feedback-ul din urma flashmob-urilor a echilibrat situția. O să mă refer la ceva spus de o doamnă după performance-ul de la Curtea Domnească: avem speranță și asta pentru că existăm noi. Dumneai cred că se referea la noi, performerii, reprezentanți ai unor locuitori care își doresc mai mult de la Piatra Neamț și fac ceva în acest scop, care după ce primesc din cât oferă orașul, nu uită să îi ofere și ei la rândul lor după puteri.

Astfel, după cele auzite pe teren, orașul poate fi mai curat, e plin de culoare, încărcat cu o istorie demnă, își are speranța în nimeni alții decât în locuitorii lui, în noi, are puncte turistice care la rândul lor ar putea fi valorificate, iar multe persoane vorbeau de natură- locuri superbe care cu puțin mai multă îngrijire ar putea cu adevărat să justifice denumirea de ''oraș turistic''. De bine și de rău- unde se poate lucra și îmbunătăți. Orașul Piatra Neamț e orașul unde e de lucrat- și ce altceva mai bun vom face dacă îi dorim lui și nouă binele?!

3.Unde ți-a fost cel mai greu în proiect?

Greu mi-a fost să mă las descoperită în câmp deschis la canto sau la mișcare. Nu sunt lucruri pe care obișnuiam să le fac în public, dar știind că va ajuta contribuția mea și că era importantă în produsul final, cumva m-a ambiționat și am lăsat jena deoparte. Am lăsat micuța mea voce să fie ghidată de Otilia Badea (trainer) și îmbrăcată de vocile colegilor mei unde și-a găsit locul său în imaginea de ansamblu. Iar în ceea ce privește partea de mișcare, a fost o adevărată misiune să-mi conștientizez tot corpul.

La începutul performance-ului are loc un scurt duel între doi participanți, iar mișcarea nu mă încânta deloc atunci când a fost propusă. M-aș fi bucurat să nu fiu eu cea care să o execute și i-am recunoscut acest lucru lui Jo Brăilescu (trainer), doar era un concept în lucru, deschis reclamațiilor sau sugestiilor. :)))) Long story short, am ajuns să fiu unul dintre dueliști și indiferent de cum se vede de afară, am ajuns să fiu împăcată cu ideea de a-mi poziționa corpul în mijloc și de a da startul momentului de body percussion. Împăcată, nu resemnată, ci asumată.

4.Ce ți-a plăcut cel mai mult în proiect?

Cu siguranță, cel mai mult mi-au plăcut oamenii: cei care ne-au îndrumat, alături de care am lucrat, cu care am interacționat, care au întrebat de proiect, cei care au ascultat, care au ajutat, care s-au implicat, care ne-au încurajat sau care ne-au livrat păreri obiective/ subiective despre oraș. Și aș adăuga aici că mi-a plăcut să fiu parte dintr-un proiect în care tonul colectiv a făcut muzica. Eu, un simplu consumator de muzică, am avut ocazia să am un rol activ în procesul creator.

Melodia a fost concepută de noi îndrumați și ajutați de Ciprian Iacob (trainer) și chiar și în lipsa unor cunoștințe în domeniu, am simțit că am avut contribuția mea. Ciprian a reușit să implice atât părțile cunoscătoare, cât și pe cele mai puțin cunoscătoare -din care făceam parte- și a fost cu adevărat captivant să fiu părtașă la ceea ce se contura de la o zi la alta.

5.Ce te-a uimit?

Amintesc aici de repetițiile de vineri, ultima zi înainte de performance-uri. Episod la care mă voi mai raporta în viitor. Iată cum s-a întâmplat:

Repetam, repetam, versuri, versuri + muzică, mișcare, versuri +muzică + mișcare. Cred că intervenise o rutină, o obișnuință, oboseală, cine știe ce, clar era că nu mai aveam aceeași energie și nici același grad de implicare. Arătam ca niște roboței care știau poezia. Nu vă pot spune precis ce s-a întâmplat, dar am continuat să repetăm cu Otilia și cert e că într-o oră, două, ne-am mobilizat și de nicăieri am REgăsit motivația, zvâcul, dragul de ceea ce făceam.

În ziua aceea energia Otiliei m-a surprins și am simțit că am renăscut pe bune ca pasărea Phoenix; am învățat mai multe despre motorul unui grup și o lecție despre forarea în adâncurile sinelui după forțe proaspete. Sunt uimită și de câte lucruri am reușit să realizăm într-o perioadă scurtă de timp, cred că asta s-a datorat coeziunii de grup. N-am abandonat, a fost o ''cursă de rezistență'' și ne-am asumat fiecare un rol activ.

6.Ce credeai că va fi Orașul Polifonic și ce a ieșit? Aveam o imagine neclară a Orașului Polifonic la început. Faptul că proiectul s-a bazat pe specificul orașului Piatra Neamț cred că i-a dat ocazia să fie original peste măsură, să-și rezerve dreptul de a se îndrepta în direcțiile sugerate de dinamica oamenilor din oraș și de a ne surprinde chiar și pe noi pe măsură ce se concretiza. Cred că Orașul Polifonic este un studiu al orașului Piatra, al acestei capitale de județ de munte, unul atipic, realizat mai mult empiric, dar cu rezultate incontestabile. S-a luat pulsul acestui loc și, din fericire, încă îl mai are. Poate că proiectul este încă o cărămidă pe care să se ridice viitorul orașului Piatra Neamț.

Ionuț, 24 de ani, spectator la toate reprezentațiile

România culturală extrabucureșteană este și nu este și de aceea evenimente ca Orașul Polifonic sunt necesare, o dată angrenând cultural (și într-o oarecare măsură social) oameni foarte tineri și, a doua oară, dezmorțind întrucâtva formalitatea spațiului public. Mai ales în urma anului pandemic (Piatra Neamț este practic un oraș activ cultural prin instituția teatrului și cam atât, care a fost de asemenea închis), apariția grupului de adolescenți e cu atât mai neașteptată și se simte cu atât mai tare ca un eveniment.

Practic, e vorba despre un flashmob-performance-instalație care implică o combinație între o configurație de voci care vorbesc foarte divers despre Perla Moldovei (de la exprimări foarte comice precum ,,chiar au devenit o banalitate anumiți oameni’’ la ,,Chiar mi s-a părut wow’’) și un cântec înregistrat, scris și conceptualizat împreună cu un grup de traineri. Cântecul e ușor ingenuu, ușor pesimist și ușor optimist, vorbind despre speranțele și dezamăgirile orașului, funcționând foarte bine în cadrul lui de moment scurt, menit să întrerupă regimul cotidianului.

În urma celor trei reprezentațiii, cred că se poate afirma că intențiile se configurează cel mai bine și eficient atunci când e disruptiv în cotidianul cel mai banal – dintre cele trei locuri (piața, curtea domnească și La Caiace), piața, spațiul cel mai comun, relativ neadaptat pentru ideea vreunui microeveniment, s-a dovedit a fi cel mai reactiv și implicat public. Deci, sperăm că va crea precedentul pentru mai multă artă sau mai multe proiecte care să implice și să chestioneze societatea civilă și să nască un spațiu de întâlnire intergenerațional și, în esență, (cât mai) neinstituționalizat și (cât mai) în stradă.